Polițiștii de la Vatra Dornei au fost sesizați prin 112, sâmbătă seara, despre faptul că un șofer de vehicul greu se deplasează în mod haotic, punând în pericol traficul, dinspre Câmpulung Moldovenesc, pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal. O echipă operativă de la Vatra Dornei a interceptat și oprit mașina de mare tonaj pe strada Mihai Eminescu din municipiul stațiune.

Prima constatare importantă a polițiștilor a fost că mașina avea avarii la partea lateral dreapta.

La volan a fost identificat un bărbat din Caraș-Severin, care mirosea a alcool. În urma verificării cu etilotetsul a rezultat că acesta avea o concentrație de 0,79 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, fiind condus ulterior la Spitalul Vatra Dornei, pentru recoltarea de probe biologice de sânge.

Șoferul le-a relatat ulterior polițiștilor că, într-o curbă la stânga, înainte de a intra în Vatra Dornei, a acroșat cu partea laterală parapetul din stânga.

Un adevărat pericol public așadar, cu atât mai mult cu cât este vorba de un vehicul greu.

Polițiștii de la Compartimentului Rutier Vatra Dornei au deschis dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și continuă cercetările.