Miercuri după-amiază, de la ora 17.30, echipa locală CSU din Suceava va primi replica formației CSM Focșani, în cadrul etapei a XII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Înaintea duelului direct, formația vizitatoare ocupă locul al șaselea în clasament, în vreme ce „universitarii” au coborât pe poziția a unsprezecea.

„Ne aflăm înaintea unui meci greu și important pentru noi. Dorim să ieșim cât mai repede din zona periculoasă a clasamentului, și pentru asta avem nevoie de cele trei puncte în confruntarea cu Focșaniul. Sunt încrezător că băieții vor aborda jocul cu aceeași atitudine și determinare ca în precedenta partidă de campionat, cu Steaua. Nu cred că poate fi considerată o surpriză o eventuală victorie a noastră în confruntarea cu formația vrânceană, pentru că dispunem de un lot valoros, echilibrat pe posturi. Am pierdut în acest sezon trei meciuri la un singur gol, cu adversari mai bine cotați, precum Minaur, CSM București și Steaua, iar cu acele puncte ne-am fi aflat acum lângă CSM Focșani în clasament”, a declarat antrenorul secund Bogdan Șoldănescu.

Două dintre atuurile „alb-albaștrilor” în confruntarea cu CSM Focșani sunt, fără-ndoială, golgheterul Adrian Tîrzioru și portarul Darius Makaria.

„Știm că CSM Focșani este un adversar puternic, așa că suntem hotărâți să intrăm pe teren și să dăm totul. Sper să reușim să reușim să ne impunem jocul și să obținem victoria mult dorită”, a precizat Tîrzioru.

„Avem un singur gând înaintea acestui meci, victoria! Pentru a izbuti ce ne-am propus este însă obligatoriu să fim atenți și concentrați pe toată durata partidei. Au mai fost jocuri în care am jucat bine și am avut șansa noastră, însă din păcate punctele au rămas la adversari”, a conchis Makaria.

Conform normelor sanitare în vigoare, partida se va desfășura fără spectatori.

 

Clasament

1       Dinamo București 11     11     0       0        390-301      33

2       HC Dobrogea Sud 11     9       1       1        283-245      28

3       Steaua București   11     9       0       2        314-283      27

4       Minaur Baia Mare 11     8       1       2        298-287      25

5       Potaissa Turda      11     8       0       3        337-311      24

6       CSM Focșani       11     6       1       4        289-293      19

7       CSM Vaslui 11     5       0       6       300-309      15

8       CSM București     11     4       0       7        307-299      12

9       HC Buzău   11     4       0       7       293-325      12

10     CSM Bacău 11     3       1       7       305-326      10

11     CSU din Suceava 11     3       0       8        295-307      9

12     Politehnica Timișoara    11     2       0        9       309-336      6

13     Universitatea Cluj 11     2       0       9        282-347      6

14     CSM Alexandria  11     1       0       10      272-305      3