Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu a anunțat că Guvernul României, condus de premierul Nicolae Ciucă, a aprobat finanțarea a cinci proiecte din județul Suceava. Bogdan Gheorghiu a precizat că proiectele sunt finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” și vizează investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale din orașele Liteni, Milișăuți, Salcea, Solca și din comunele Adâncata, Arbore, Burla, Cornu Luncii, Fântânele, Fundu Moldovei, Hănțești, Iaslovăț, Pojorâta, Rădășeni, Udești și Verești. Cele cinci proiecte au o valoare totală de peste 456 milioane de lei.
Deputatul PNL de Suceava a arătat că proiectele finanțate în județul Suceava sunt următoarele: „Dezvoltare rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale în teritoriul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Bazinul Solca Bucovinei (comunele Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla și orașele Milișăuți și Solca)” – 121,26 milioane de euro; „Dezvoltare rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale în teritoriul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Pleșa (comuna Adâncata și comuna Hănțești)” – 94,42 milioane de lei; „Dezvoltare rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale în comunele Pojorâta și Fundu Moldovei” – 39,54 milioane de lei; „Construire reţea inteligentă de distribuţie gaze naturale în comunele Rădăşeni şi Cornu Luncii” – 81,14 milioane de lei; „Dezvoltare rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale în teritoriul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Lunca Sucevei (oraș Salcea, comuna Udești, comuna Fântânele, comuna Verești și oraș Liteni)” – 119,65 milioane de lei. „Aceste proiecte fac parte din categoria celor 105 proiecte mature care vizează dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale din 165 unități administrativ-teritoriale din toată țara, depuse inițial la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, dar a căror valoare a excedat plafonul alocat POIM”, a spus Bogdan Gheorghiu. El a amintit că prin Programul ”Anghel Saligny” sunt alocate 65,5 miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și gaz.
Comentarii