Un tânăr judecat pentru provocarea unui accident mortal, după ce a condus beat, mai mult acesta părăsind și locul faptei, și care scăpase la prima instanță – Judecătoria Rădăuți, cu o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 10 luni de închisoare, dar cu suspendare, nu a mai scăpat atât de ușor și la Curtea de Apel Suceava, care a dat sentința finală.
Judecătorii au menținut pedeapsa, dar au înlătura dispozițiile de suspendare. Așadar, pedeapsa a fost transformată în una cu executare în penitenciar.
Inculpatul, Petrică Sava, a fost condamnat pentru trei infracțiuni, respectiv ucidere din culpă, conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului. Așadar, infracțiuni în concurs, pentru care magistrații de la Curtea de Apel Suceava au stabilit că nu se poate da doar o pedeapsă cu suspendare.
În august 2020, un tânăr în vârstă de 17 ani și-a pierdut viața după ce autoturismul marca Audi în care se afla a lovit un stâlp și un cap de pod, pe raza comunei Arbore.
În jurul orei 3.00 din noapte, oameni din Arbore treziți de zgomotul provocat de un impact au sunat la 112. Pompierii militari care au intervenit la fața locului au găsit o mașina avariată grav. Pe bancheta din spate, a fost găsit un tânăr în stare de inconștiență și cu leziuni foarte grave la nivelul capului. Anton Sahlean, din Pârteștii de Sus, din păcate a decedat.
În ceea ce privește șoferul, acesta a dispărut imediat după impact. A fost găsit de polițiști două ore mai târziu. Este vorba de Petrică Sava, în vârstă de 23 de ani atunci, din Pârteștii de Sus. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,38 mg/litru în aerul expirat. Probele de sânge au confirmat ulterior o alcoolemie de peste 0,8 la mie, care s-a încadrat la infracțiune.
Comentarii