Arta a ocupat și ocupă un loc important în viața omului, indiferent de profesiunea, educația sau vârsta sa. Ea are menirea să trezească în om simțul pentru frumos prin educație.
Un om cu o cultură estetică va avea o atitudine cu totul diferită față de fenomenele care îl înconjoară, față de muncă, față de colectiv, față de țelurile sale în viață.
Dansul este o artă complexă care îmbină trei forme separate de artă: muzica, artele plastice și teatrul.
Dansul clasic contribuie la dezvoltarea armonioasă a corpului și psihicului uman, corpul devenind mai rezistent, mai puternic și mai bine proporționat.
Exercițiile bine sistematizate ale dansului clasic dezvoltă forța și elasticitatea mușchilor, dezvoltă agilitatea și coordonarea mișcărilor, contribuie la obținerea unor gesturi armonioase și expresive.
Studiul dansului clasic constituie un excelent mijloc de educare a voinței. Apariția copiilor pe scenă în diferite roluri, în diferite stări sufletești, învinge timiditatea, favorizează dezvoltarea spiritului de observație, a spiritului de analiză psihologică și a imaginației.
Unui dansator i se cere de multe ori spirit de sacrificiu și întotdeauna, reflexe rapide și prezență de spirit. Sportul este partea mecanică, dar dansul are conotație estetică.
Cercul de dans clasic din cadrul Palatului Copiilor Suceava are trei formații de dans, formații care au obținut mai mule premii și distincții la diverse evenimente culturale la care au participat:
În perioada 20-22 mai 2022, am participat la Concursul național ,,Fantezie în pași de dans”, la Cluj-Napoca, cu Formația „Dinamic”, unde am obținut două premii I; Pe 1 iunie 2022, Palatul Copiilor Suceava a organizat, la Teatrul „Matei Vișiniec” Suceava, Concursul județean de dans ,,Ritmuri”, la care Formația „Dinamic” a obținut două premii I, Formația „Arabesque” a obținut două premii I, Formația „Piruet” a obținut două premii I, iar Formația „Perlele oceanului” a obținut premiul II. Pe 5 iunie 2022, am participat cu Formația „Piruet” la Festivalul național pentru copii și tineret ,,Aripile speranței”, având loc la Teatrul de vară. Aici am obținut două premii I. Pe 11 iunie 2022 ne-am deplasat la Vaslui, la Festivalul internațional de Gimnastică și Dans ,,Prietenia”, ediția a XXXII-a, care a avut loc la Teatrul de vară. Aici Formația „Dinamic” a obținut un premiu I și un premiu II.
Mirela Duminica, profesor de dans clasicl a Palatul Copiilor Suceava
Comentarii