Colegii Roxanei Alina Donisan, suceveanca ucisă de un rechin în timp ce înota în Marea Roșie, în stațiunea Hurghada, din Egipt, s-au declarat șocați de moartea cumplită a colegei lor, pe care o știau plecată în vacanță.
„Este o tragedie ceea ce s-a întâmplat, toți colegii sunt în stare de șoc. A fost o profesionistă, care se implica în toate activitățile serviciului. Era sufletistă, o fire energică și sportivă, iubea patinajul și apa, a fost dată de către părinți la înot încă de la 4 ani. Era foarte credincioasă, sociabilă și veselă, se făcea plăcută imediat”, au transmis colegii Roxanei, de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava.
Ea lucra la Finanțe din aprilie 2008, angajată în urma unui concurs. În prezent lucra la Serviciul colectare și executare silită persoane juridice. Roxana Alina Donisan abia împlinise 44 de ani în data de 16 iunie.
Intregul colectiv își exprima regretul și transmite condoleanțe familiei îndoliate.
Comentarii