Autoritățile au luat primele măsuri în cazul poluării masive din după-amiaza zilei de 1 iulie, când în urma unor deversări de ape uzate din stația de epurare a ACET mii de pești din râul Suceava au murit. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ”poluare prin evacuare cu știință în apă, atmosferă sau pe sol a unor deșeuri sau substanțe periculoase”. De asemenea, comisarii Gărzii de Mediu Suceava au anunțat că vor înainta o sesizare penală pentru ”mortalitate piscicolă”.

Măsuri au fost luate și de reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, care au amendat SC ACET SA cu suma de 35.000 de lei pentru neanunțarea unităților de gospodărire a apelor cu privire la producerea unei poluări accidentale de către utilizatorii care au produs-o. Sesizarea privind mortalitatea piscicolă de pe râul Suceava a fost făcută vineri după-amiază de mai mulți pescari care se aflau în zona Lisaura - Tișăuți. Oamenii au observat pești din diferite specii care pluteau pe luciul apei și au alertat autoritățile. Probele de laborator de la apa din râul Suceava a arătat că la mijloc a fost vorba de poluare. Mai exact, în apa râului au ajuns elemente precum fosfor și azot de la stația de epurare a ACET, operatorul de apă și canal din municipiul Suceava. Aceste elemente au dus la creșterea abundentă a algelor, care a avut ca efect scăderea concentrației de oxigen dizolvat în apă. Cantitatea mare de ape poluate deversate s-a suprapus cu debitul foarte mic al râului Suceava, astfel încât s-a ajuns la această mortalitate piscicolă.

 

ACET Suceava, amendă după amendă în ultimii ani

Nu este pentru prima oară când ACET este amendată. Anul trecut, SGA Suceava a mai aplicat o amendă, tot în valoare de 35.000 de lei, și tot pentru aceeași încălcare a legislației. Trebuie spus că ACET Suceava este un ”client fidel” și al Gărzii de Mediu, care a aplicat sancțiuni pe bandă rulantă. Anul trecut, a fost aplicată o amendă de 30.000 de lei după ce s-a constatat că ACET funcționează fără autorizație de mediu. Controlul și sancțiunea au venit în urma mai multor plângeri înaintate de cetățenii deranjați de mirosurile pestilențiale de la stația de epurare a operatorului de apă și canal. Tot anul trecut, și alte stații de epurare ale ACET din județ au fost verificate, iar în trei cazuri, la Vatra Dornei, Gura Humorului și Siret, s-au dat amenzi totale de 90.000 de lei. Motivul a fost același: lipsa autorizației de mediu. Practic, nu este an în care să nu existe probleme cauzate de ACET, numai că amenzile nu rezolvă probleme. Mai mult, sunt suportate tot din banii noștri, și asta pentru că nu sunt plătite nominal, ci din bugetul societății, care și-i recuperează din încasările de la populație. Iar municipiul Suceava are unul din cele mai scumpe servicii de apă și canal din România.