O grupare de hoți de motorină, dar care a furat și alte bunuri, a fost destructurată de polițiști. Cu ocazia perchezițiilor care s-au derulat luni dimineață la 12 locuințe s-au găsit o parte din bunurile furate, dar și sume mari de bani. O parte din bani erau dosiți în borcane, dar și în alte locuri.
Cu ocazia perchezițiilor au fost indisponibilizate sume mari de bani, respectiv aproximativ 70.000 euro și peste 120.000 de lei, circa 300 litri de motorină, dispozitive special modificate pentru scoaterea combustibilului din rezervoare, precum și scule electrice provenite din săvârșirea de furturi. De asemenea, au fost ridicate în vederea indisponibilizării 4 autoturisme și o autoutilitară, aparținând membrilor grupării și folosite la cele 10 furturi pe care polițiștii au reușit să le documenteze.
”În perioada aprilie-iunie 2022, mai multe persoane cu vârste cuprinse între 16 și 49 de ani din municipiul Rădăuți și comuna Dornești s-au constituit într-o grupare infracțională specializată în infracțiuni de furt din locuințe și societăți comerciale, dezvoltând conexiuni infracționale, relații ierarhice și evoluând constant la nivel organizatoric în vederea documentării și săvârșirii infracțiunilor. Cei 10 bărbați care au organizat gruparea sau au gravitat în jurul acesteia sunt bănuiți de săvârșirea a cel puțin 10 fapte de furt în zonele Rădăuți, Mușenița, Calafindești, Putna, Brodina, Bălcăuți, Zamostea, Frătăuții Vechi. Prejudiciul provocat prin furturile săvârșite în perioada aprilie-iunie 2022 este de peste 150.000 euro și 150.000 lei și peste 1,5 tone motorină. După perchezițiile de luni au fost puse în executare 10 mandate de aducere, fiind vizaţi membri ai grupării, dar și persoane despre care au fost obținute date că dețin bunuri provenite din furturile în cauză. 7 persoane au fost reținute pentru o perioadă de 24 de ore. Cei 7 suspecți cu vârste cuprinse între 16 și 49 de ani sunt din municipiul Rădăuți și comuna Dornești și sunt acuzați de comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
Acțiunea de destructurare a grupării a fost realizată de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gălănești, Poliției Municipiului Rădăuți și Serviciului de Investigații Criminale – IPJ Suceava, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Comentarii