Foresta a început pregătirea de vară luni după amiază, pe Stadionul Areni, cu Dorin Goian pe banca tehnică. 18 jucători, în marea lor majoritate tineri și foarte tineri, a avut la dispoziție Dorin Goian, care îi va avea drept colaboratori pe linie sportivă pe Ovidiu Bosancu, Bogdan Tudoreanu și Vasile Prisacă.

Din vechea gardă au rămas foarte puțini fotbaliști, este vorba de Cimbru, Popovici, Ilie, Netbai și Samson, în vreme ce Makongo și Chika sunt așteptați să se alăture lotului în zilele următoare. La capitolul noutăți, deocamdată cel mai sonor nume este al portarului Toma Marinică Niga, care în ultimele sezoane a fost sub contract cu FCSB. La primul antrenament al Forestei a fost prezent și fundașul stânga Cătălin Grosu, în vârstă de 22 de ani, un jucător de loc din zona Sucevei, care în ultimele sezoane a evoluat în Seria a VI-a a Ligii a III-a, pentru Flacăra Horezu și Viitorul Dăești, precum și o serie de tineri fotbaliști de la Juniorul și LPS Suceava, care urmează a fi evaluați de Dorin Goian.

De asemenea mijlocașul Cornel Căinari, care a evoluat în ultimul sezon pentru Dante Botoșani, și-a dat acordul pentru a reveni pe Areni, ne-a informat președintele Gabriel Clim.

Din cauza problemelor financiare, gruparea suceveană nu are perfectat vreun stagiu de pregătire centralizată la munte, urmând să se antreneze pe plan local până la starul viitoarei ediții de campionat, care va avea loc pe data de 27 august.

Până în prezent, oficialii Forestei au perfectat un număr de patru meciuri amicale, după cum urmează: pe 30 iulie cu Politehnica Iași, pe Areni; pe 5 august cu Ceahlăul Piatra Neamț; pe 10 și 20 august cu Aerostar Bacău.