Un eveniment de promovare culturală a Republicii Moldova se desfășoară în perioada 19-21 august 2022, la Suceava, în cadrul proiectului „Basarabia salută Bucovina”.
Astfel, pe parcursul celor trei zile, tezaurul cultural al Republicii Moldova este prezentat la Suceava prin intermediul mai multor activități cultural-artistice.
În perioada 19-21 august, la Muzeul Satului Bucovinean are loc „Târgul Meșterilor Populari din Republica Moldova”, la care participă 42 de artizani din municipiul Chișinău, orașul Cricova și din raioanele Ștefan Vodă, Sângerei, Râșcani și Soroca.
Deschiderea evenimentului a avut loc vineri, în prezența vicepreședintelui CJ Suceava, Niculai Barbă, care a invitat sucevenii să vadă „zestrea cu care au venit meșterii din Basarabia”.
Tot în cadrul proiectului, pe 20 august, ora 19:00, pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec”, trupa Teatrului Național SATIRISCUS „I. L. Caragiale” din Chișinău va prezenta piesa „Fără pijamale”, după Mawby Green și Ed Feilbert.
Pe 21 august 2022, de la ora 19:00, la Cetatea de Scaun a Sucevei va avea loc un spectacol susținut de „Orchestra municipală de muzică populară a fraților Advahov”, cu program în două reprize, muzică populară și muzica maestrului Eugen Doga. Accesul publicului este gratuit.
Proiectul „Basarabia salută Bucovina” este implementat de Consiliul Județean Suceava, în parteneriat cu municipiile Suceava și Chișinău, orașul Cricova, raioanele Soroca, Sîngerei, Rîșcani și Ștefan Vodă, precum și cu Muzeul Național al Bucovinei și Centrul Cultural Bucovina, cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României. Proiectul urmărește promovarea tradițiilor culturale și transferul între generații a valorilor de ordin cultural.
Comentarii