Contractul de execuție a lucrărilor de restaurare a Palatului Administrativ din Suceava, grav afectat în urma unui incendiu produs în martie 2020, ar putea fi semnat în maximum 10 zile, a declarat, joi, la Fălticeni, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a spus că este posibil ca atunci să fie prezent la Suceava și prim-ministrul Nicolae Ciucă, dar programul nu este încă ferm stabilit.
„Sperăm să semnăm contractul de execuție pentru restaurarea Palatului Administrativ în maximum 10 zile, procedurile de achiziție sunt în partea finală. Dacă nu vor fi contestații, există șanse și pentru semnarea contractului pentru bazinul de înot de la Vatra Dornei. La Palat sunt șanse mai mari pentru că există o singură ofertă depusă și dacă este eligibilă atunci se încheie contractul. La Vatra Dornei sunt mai mulți competitori”, a declarat ministrul Cseke.
Consolidarea, restaurarea, reabilitarea și dotarea Palatului Administrativ din Suceava sunt finanțate de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții. Conform indicatorilor tehnico-economici aprobați prin hotărâre de guvern în martie 2022, valoarea estimată a contractului este de 60,367 de milioane de euro, fără TVA și include cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică, de 1,731 milioane de lei, și cheltuieli pentru investiția de bază, de 57,339 milioane de lei.
Durata de realizare a investiției este de 22 luni, din care patru luni proiectarea și 18 luni execuția lucrărilor.
Palatul Administrativ din Suceava a fost grav afectat de un incendiu izbucnit în luna martie a anului 2020. La Palatul Administrativ sunt necesare lucrări de desfaceri pentru înlăturarea părților afectate, lucrări de consolidare a structurii de rezistență la nivelul planșeelor din lemn, al peretelui fronton, al coșurilor de fum și refacerea planșeului de lemn peste nivelul 2 cu un planșeu din beton armat, lucrări de refacere la nivelul acoperișului cu o șarpantă din structură metalică și învelitoare din țiglă ceramică, lucrări de finisaje interioare şi exterioare, refacerea tuturor instalațiilor electrice de curenți tari şi curenți slabi, sanitare și termice. Proiectul include și restaurarea componentelor artistice ale turnului cu ceas (mecanismul, elementele metalice și învelitoarea), iar acesta va conține pe fațada principală, pe lângă elemente decorative identificate în arhive, și Stema Bucovinei.
Comentarii