Una din cele mai active secții de poliție pe linia depistării transporturilor ilegale de lemn, uneori după anchete minuțioase, care au presupus studierea a ore întregi de imagini de pe camere de supraveghere, coroborate cu alte date și informații, este fără îndoială cea de la Vadu Moldovei. Au fost cazuri recente cu confiscări foarte mari de lemne, cu tot cu camioanele care făceau cursa.
Vineri, 19 august, echipajul de serviciu de la Vadu Moldovei a depistat alte două transporturi de lemn ilegale. Nu este vorba de transporturi mari din punct de vedere al cantităților, însă de multe ori cu astfel de transporturi repetate zilnic se fac afacerile cele mai mari.
În primul caz, dimineață, în jur de 9.40, echipajul de la Secția Rurală Vadu Moldovei, fiind în exercitarea serviciului de patrulare pe raza de competență și valorificând informații existente, au identificat pe DJ 155A o autoutilitara marca MAN, încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Hârtop. Acesta transporta lemn foc foioase și nu a putut prezenta vreun document de proveniență. Polițiștii au chemat în sprijin oameni de la Ocolului Silvic Râșca, care au constatat după efectuarea de măsurători că este vorba de 3 mc lemn fag, care a fost confiscat.
Tot vineri, în jurul orei 16.00, pe un drum neclasificat de pe raza satului Manolea, comuna Forăști, polițiștii au oprit o autoutilitară marca Ford încărcată cu material lemnos. Șoferul a prezentat la control documentele personale, cele ale autoutilitarei iar pe suport electronic un aviz emis de către Ocolul Silvic Dolhasca, pentru un volum de 2,98 mc lemn foc fag. După interogarea sistemului informatic sumal2.0 s-a stabilit că șoferul este la a doua cursă folosind același aviz de însoțire a materialelor lemnoase. S-a stabilit așadar că este vorba de lemn transportat fără acte. După inventariere a rezultat cantitatea de 3,16 mc fag și carpen, ce a fost confiscat.
Comentarii