Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că în cursul zilei de joi a semnat autorizația de executare a lucrărilor de construcție a rețelelor de apă și apă uzată în satul Sf. Ilie din comuna Șcheia. „În sfârșit a venit și rândul comunei Șcheia să treacă la implementarea marelui proiect de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Suceava finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare”, a transmis Gheorghe Flutur. El a arătat că prin acest proiect se va construi o rețea de distribuție apă potabilă cu o lungime de 19.090 m, din care 792 m pe strada Ion Irimescu, din municipiul Suceava, și 18.298 m în satul Sfântu Ilie. De asemenea, vor fi montați 161 de hidranți subterani și vor exista 983 de branșamente cu o lungime medie de 8 m/branșament, în proiect fiind prevăzute și 124 de cămine și trei subtraversări de pârâu.
Președintele CJ Suceava a spus că tot în satul Sf. Ilie se va construi o rețea de canalizare cu o lungime totală de 16.453 m, cu 843 racorduri, 505 cămine de vizitare și intersecție, de rupere de pantă și de decantare și două subtraversări de pârâu. „Se vor construi și opt stații de pompare a apelor menajere în colectorul cel mai apropiat, de unde curgerea apelor este gravitațională, dar și opt conducte de refulare și o subtraversare pârâu cu conductă de refulare”, a spus șeful administrației județene. Gheorghe Flutur a arătat că valoarea totală a lucrărilor prevăzute în proiect este de 32.699.094 de lei.
El a adăugat că în cadru aceluiași proiect se vor efectua lucrări de mare amploare în domeniul apă-canal și în localitatea Șcheia, dar și în alte localități din județ, precum Marginea, Sucevița, Vicovu de Sus, Dolhasca, Siret, Câmpulung Moldovenesc, Mitocu Dragomirnei sau Rădăuți.
Comentarii