Jandarmeria Română a ținut să o evidențieze în acest an, de 8 martie, pe Elena Pîrvan, locotenent colonel în cadrul structurii, fostă canotoare de performanță, cea care, din 2017, coordonează pregătirea fizică a angajaților Jandarmeriei Române.
Elena Pîrvan este originară din Udești, unde se află mai mulți membri ai familiei sale. Ea a fost selectată pentru canotaj în timp ce era elevă la un liceu din municipiul Suceava.
”Locotenent colonelul Elena Pîrvan a început sportul de performanță în anul 1993, la Orșova, la Baza Nautică de Canotaj. A fost selecționată de la liceu, din Suceava, chiar la începutul clasei a IX -a. A urmat o perioadă de adaptare - antrenament și cursuri de înot, necesare pentru a putea urca într-un schif, barca de simplu canotaj. Din acea perioadă își amintește că muncea foarte mult, se antrena cu determinare și seriozitate și din primul an a ieșit de două ori campioană națională la proba de 4 vâsle”, se arată în postarea Jandarmeriei Române.
În anii următori suceveanca a fost selecționată în loturile naționale de juniori și a participat la toate competițiile naționale și internaționale de juniori, de la care a adus mai multe medalii. Cele mai importante au fost 3 medalii de argint la Campionatele Mondiale de Juniori.
Ea a fost legitimată la seniori la Clubul Sportiv Dinamo București și a fost inclusă în lotul olimpic de seniori timp de 10 ani.
Sportiva a trecut prin toate categoriile de loturi naționale.
După cum bine se știe, canotajul este un sport extrem de greu, care uzează fizic și pe care puțini dintre cei care îl încep au puterea să îl continue și la nivel de seniori.
În anul 2006, suceveanca s-a retras oficial din activitatea sportivă, iar în prezent este arbitru la disciplina sportivă canotaj.
După retragere, aceasta a devenit ofițer în Jandarmeria Română.
”Când urci pe podium, senzația este unică de fiecare dată! Pot spune că acelea au fost cele mai frumoase momente care m-au împlinit ca sportivă și care mi-au dat curaj de fiecare dată! De fiecare dată priveam spre cer și știam că cineva, acolo sus, mă iubește!”, a povestit Elena Pîrvan.
Comentarii