Miercuri, 8 martie,a fost lansat, în cadrul unui eveniment care a avut loc la Camera de Comerț și Industrie Suceava, cel de-al șaselea număr al revistei Pentru Localnici.
Publicația prezintă afaceri de succes ale antreprenorilor din regiunea de Nord-Est. La eveniment au fost prezenți oameni de afaceri și reprezentanți ai administrației locale.
Președintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Lucian Gheorghiu, i-a felicitat pentru inițiativă pe editorii revistei Pentru Localnici, asigurându-i de sprijinul total al instituției:
„Este un proiect ambițios, căruia i-am dat curs fără nici o ezitare, pentru că este și unul din scopurile Camerei de Comerț și Industrie, de a promova economia locală, producătorii locali, de a colabora și se dezvolta împreună. Este un proiect pe care l-am promovat în toate materialele și evenimentele pe care le realizăm, pentru că prețuim efortul antreprenorilor locali”.
Numărul 6 al revistei „Pentru Localnici”are un tiraj de3000 de exemplare și este realizat în asociere cu Primăria și Consiliul Local Suceava.
Prezent la eveniment, viceprimarul Lucian Harșovschi a precizat că administrația locală sprijină inițiativele locale, deoarece reprezintă o metodă eficientă de dezvoltare a comunității.
„Vă asigur de sprijinul administrației locale în continuare. Trebuie să învățăm să ne promovăm! Mai sunt și multe lucruri de făcut, neajunsuri, dar a scoate în evidență ceea ce e bun ajută, în multiple privințe”, consideră viceprimarul Sucevei.
Președintele Asociației „Pentru Localnici”,Petre Gherman a declarat că acest proiect continuă să încurajeze consumul de produse și servicii locale, prin inițiative care aduc valoare comunității:
„Fiecare dintre noi desfășoară o activitate economică – indiferent de ceea ce facem, ne reprezintă în comunitate, iar dacă reușim să ne unim și să ne cunoaștem mai bine, reușim să creștem mai mult și să fim mai puternici. Aducem împreună producătorii locali, îi sprijinim prin promovare și spunem poveștile frumoase ale celor care au reușit. Această revistă este doar vehiculul vizual al unui proiect deschis, în care oricare dintre voi poate veni cu o idee”.
„Pentru Localnici” – Revista lucrurilor bune din Regiunea Nord -Est, este un proiect inițiat de Viva FM și se distribuie gratuit.
Comentarii