Chiar dacă ediția de campionat 2022-2023 a Ligii Naționale de handbal masculin încă nu s-a încheiat, conducătorii Clubului Sportiv Universitar din Suceava se gândesc deja la sezonul viitor. În acest sens, oficialii grupării sucevene au anunțat că au ajuns la un acord cu trei jucători de bază pentru prelungirea contractelor scadente în această vară. Astfel, portarul Darius Makaria, care a fost de multe ori decisiv prin intervențiile sale, va îmbrăca și în ediția următoare de campionat tricoul formației „universitare”.

În vârstă de 30 de ani, talentatul portar băimărean a ajuns la Suceava în vara anului 2020, de la Cavigal Nice Handball (Franta Pro Ligue). Anterior, Darius Makaria a mai jucat pentru CSM București, Dinamo București, BM Sinfín și CB Benidorm.

De asemenea, pivotul Leonard Ștefan și-a extins cu doi ani înțelegerea cu echipa antrenată de Petru Ghervan.

„Mi-a plăcut de la început la Suceava. Când am ajuns eram singur, peste două luni vom fi trei... Colectivul și suporterii sunt de nota 10, iar cel mai mult în decizia mea de a continua a contat faptul că se vrea performanță. De fiecare dată am dat totul pe teren și sper ca pe viitor să-mi aduc constribuția și mai mult la jocul echipei. Vreau să le mulțumesc fanilor pentru încredere și sper ca la ultimul meci din acest sezon să ne bucurăm împreună”, a declarat Leonard Ștefan.

Originar din Constanța, fostul internațional de juniori și tineret a ajuns la Suceava în 2021. În cariera sa, handbalistul în vârstă de 26 de ani a mai evoluat pentru Politehnica Timișoara, Minaur Baia Mare și CSM Făgăraș.

Tot cu două sezoane și-a prelungit contractul cu CSU din Suceava și extrema Vencel Csog, care a precizat: „De la început m-am simțit în largul meu între colegi și după primul meci de acasă mi-am dat seama că aici e locul meu. Mă simt bine la antrenamente, în oraș și la meciuri, cu suporterii în spate. Prelungirea contractului a fost o formalitate și sunt fericit că am făcut acest pas”.

În vârstă de 25 de ani, Vencel Csog a fost selecționat în toate loturile naționale ale României, de la juniori și tineret până la seniori. În CV-ul său se mai regăsesc echipe precum HC Odorhei, HC Dobrogea Sud Constanța, CSM Făgăraș și Politehnica Timișoara.