Polițiștii de la Serviciul Județean Transporturi Suceava au fost angrenați, sâmbătă, 10 februarie, într-o acțiune de control pentru prevenirea accidentelor la calea ferată în zona orașului Rădăuți.

Acțiunea nu a fost organizată întâmplător, pe linia secundară Dornești-Putna având loc din păcate foarte multe accidente la trecerile la nivel, pe fondul faptului că șoferii nu se asigură ori pur și simplu ignoră trenul, considerând că circulă cu vitează prea redusă și nu este un pericol pentru ei.

Echipajele de poliție au efectuat controale la 18 treceri la nivel din zona municipiului Rădăuți și a localităților limitrofe.

În urma acțiunii de control au fost reținute 8 permise de conducere pentru nerespectarea semnificației semnalelor acustice și luminoase instalate la trecerile la nivel cu calea ferată și s-au aplicat 33 de amenzi si avertismente. În cadrul acțiunii, polițiștii au identificat și un transport ilegal de material lemnos, conducătorul auto fiind sancționat iar o parte din materialul lemnos fiind confiscat.

Din păcate, accidentele la trecerile la nivel cu calea ferată de pe linia secundară Dornești-Putna nu au fost doar din cele cu pagube materiale. Au avut loc inclusiv accidente mortale.

Ultimul exemplu recent este din noiembrie 2023, când, la o trecere la nivel cu calea ferată de la Rădăuți, spre Dornești, o autoutilitară a fost izbită de locomotiva trenului Putna – Suceava.

Un bărbat a murit iar alte trei persoane din mașină au fost rănite serios. Măsurătorile de la fața locului efectuate de polițiști au arătat că mașina lovită din lateral a fost târâtă mai bine de 150 de metri. Din primele cercetări ale poliției a rezultat că șoferița a oprit mașina pentru a se asigura, dar a făcut-o probabil prea în față, chiar pe calea ferată. Ghinionul teribil a făcut ca fix în acel moment să intre în pasaj trenul Regio 5620 Putna – Suceava.

Accidentul s-a produs pe fondul neatenției, la ora 5.40 dimineață.

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Suceava le recomandă conducătorilor auto să respecte prevederile legale privind circulația pe drumurile publice și să manifeste prudență la traversarea pasajelor de cale ferată.