În cadrul întâlnirilor cu artiști plastici și scriitori din spațiul românesc, în evenimente dedicate Zilei Bucovinei, o întâlnire deosebită a constituit-o cea cu  

artistul plastic și scriitorul basarabean Leonid Popescu, care a expus în premieră la Suceava. Un număr de 35 de picturi semnate de artist au fost vernisate în cadrul expoziției ”Armonia Culorilor” organizate joi în Galeria de Artă din Corpul A al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) de către Biblioteca USV, împreună cu Direcția Județeană pentru Cultură Suceava, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova.

Ideea evenimentului a aparținut prof. univ. dr. Sanda Maria Ardelean, directorul bibliotecii universitare, cea care a luat contact prima cu lucrările de valoare ale artistului, aflate în tranzit prin orașul Cetății de Scaun, și a realizat ce mare oportunitate o constituie prezența lor aici. Odată urcate pe simeze, tablourile semnate Leonid Popescu și-au așteptat creatorul, pentru o întâlnire de suflet cu iubitorii de artă.Prof. univ. dr. Sanda Maria Ardelean a deschis întâlnirea care avea să prezinte și alte valențe ale creatorului basarabean: ”Leonid Popescu, pictor scriitor din Basarabia, o personalitate a lumii culturale din spațiul românesc, ajunge într-un an aniversar pentru universitate cât și pentru domnia sa, pentru prima oară la Suceava. El reprezintă o personalitate plurivalentă și pluridimensională, domnia sa fiind scriitor, pictor, arhitect, grafician și publicist în egală măsură, iar pe lângă tablourile expuse astăzi, aici, lucrări de facturi diferite și diverse, el lansează și două volume sub proprie semnătură.”

Creația autorului constituie o noutate pentru peisajul artistic sucevean, contactele acestuia cu țara mamă presupunând mai mult zona Maramureșului, de peste munte. Criticul de artă drd. Delia-Ioana Leizeriuc a vorbit despre creația plastică a artistului Leonid Popescu: ”Când am văzut pentru prima dată lucrările domniei sale, am realizat că este o mare oportunitate pentru noi să le avem aici, ne-am mobilizat și am realizat această expoziție. Operele sale denotă un artist complex, ambițios, talentat și cu un caracter puternic. Această expoziție intitulată <Armonia Culorilor> reprezintă un fel de retrospectivă realizată în cicluri și perioade diferite, cu tematici diferite și în diferite decade ale vieții. De-a lungul creației, autorul a rămas atașat de anumite teme preferate, cum sunt portretele, monumentele arhitecturale sau elementele spirituale de ordin bisericesc. Arta sa este cuceritoare și amabilă chiar de la primul contact, faptul fiind datorat în primul rând eleganței reprezentărilor.”

Cea de a doua parte a evenimentului a constituit-o lansarea a două volume din creația sa, „Deportări din Valea Răutului” și „Drumuri printre ziduri”, lucrări prezentate publicului de prof.univ.dr. Silvia Bacalâm-Cheianu, din Republica Moldova. Emoționat, artistul basarabean Leonid Popescu a vorbit despre lunga documentare realizată pentru descrierea evenimentelor din volumul ”Deportări din Valea Răutului” și despre dorința de unire în dragoste și credință a românilor de pe cele două maluri ale Prutului. Emoțiile au fost mari și greu de cuprins în cuvinte, poveștile au curs, spre deliciul publicului prezent, iar promisiunile de organizare a unui alt eveniment important, avându-l protagonist pe Leonid Popescu, nu au întârziat să apară. Expoziția de pictură va putea fi vizitată până la data de 27 noiembrie.