În Parohia Ortodoxă Ilișești s-a desfășurat, în perioada 17 – 18 septembrie 2022, proiectul „Caravana ASCOR - Pe urmele prietenului tuturor”, eveniment organizat de ASCOR – Filiala Suceava, în colaborare cu Școala „Simion Florea Marian”, director Ramona Savin.

Programul a cuprins ateliere de studiu biblic, jocuri interactive, sesiuni de cateheză susținute de prof. Cristi-Gabriel Hurjui, consilier eparhial și responsabil cu catehizarea parohială în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, pentru copii cu vârstele cuprinse între 6 și 15 ani. Fiecare participant a primit la sfârșitul activităților Noul Testament, „cadou achiziționat prin colectele săvârșite la Parohia <Sfântul Andrei> din Burdujeni și <Înălțarea Sfintei Cruci>”.

Am aflat de la Diana-Maria Biciușcă, coordonator pe departamentul Credință-Cultură în cadrul ASCOR - Filiala Suceava, că în prima zi a proiectului, sâmbătă, „ne-am adunat în Biserică și am împreunat cu toții mâinile pentru o rugăciune de început bun. Apoi, am intrat în prăznicarul parohiei și am început prima serie de ateliere introductive în citirea Noului Testament, unde am învățat cum se caută trimiterile, cine a scris cele două cărți și care erau legile ce guvernau cele două perioade istorice – înainte și după Hristos. Pentru a avea un legato, am citit prin intermediul trimiterilor Rugăciunea Domnească si am vorbit despre tipurile și importanța rugăciunii, subliniind faptul că omul are nevoie de a comunica neîncetat cu Tatăl Ceresc. Pauza binemeritată ne-a distrat prin câteva jocuri de memorie și de mișcare până la sosirea mesei asigurate de părintele Marius Ungureanu, preot paroh la Biserica <Adormirea Maicii Domnului>”.

Programul zilei de sâmbătă, 17 septembrie, a continuat, după-masă, cu momente muzicale și cu o sesiune despre bucurie și tristețe. Pentru că s-a ajuns la concluzia că fricile „ne împiedică bucuria, ne-am pus fricile în baloane pe care ni le-am spart unii altora, înțelegând că doar împreună putem trece peste cele mai nefaste momente și sentimente. Am continuat cu o sesiune mai diferită, despre managementul priorităților; unde am militat pentru rolul programului în viața noastră, cu precădere al programului de rugăciune”, povestește Diana-Maria Biciușcă.

Duminică, în cea de a doua zi a caravanei, alături de copii, voluntarii ASCOR Suceava au dat răspunsurile la strană. La sfârșitul predicii susținute de părintele Marius Ungureanu, organizatorii au acordat copiilor diplome și Noul Testament.

După Sfânta Liturghie, participanții s-au destins cu jocuri de improvizație pentru a stimula creativitatea, urmând ca, după acestea, să vorbească despre „Micul Prinț”. „Din acest mic tratat de esență, am discutat despre existența baobabilor, asociați cu Răul, căutând soluții de combatere, dintre care, cea mai importantă, ruperea la timp a neghinei care începe să răsară în sufletul nostru. La această discuție ni s-a alăturat și domnul profesor Cristi-Gabriel Hurjui, care a continuat să ne vorbească despre sfinți, despre existența îngerilor și despre Evanghelia zilei.

Ne-am luat rămas bun cu lacrimi de bucurie, cu o îmbrățișare de grup și cu siguranța că Hristos este și va fi mereu în mijlocul nostru”, a concluzionat Diana-Maria Biciușcă, coordonator pe departamentul Credință-Cultură în cadrul ASCOR - Filiala Suceava.