Programul „Olimpiadele faptelor bune”, ediția a II-a, se desfășoară în perioada 15 noiembrie – 21 decembrie 2021 și cuprinde acțiuni de voluntariat și responsabilitate socială, „domeniile echitate socială și bună guvernanță”.

Programul este coordonat de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților (Sectorul Educațional-Teologic; Departamentul Media; Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață), Monitorul de Suceava, Televiziunea Intermedia Suceava, NEstTV Channel și Asociația Proiect Pro Europa.

La program pot participa echipe pluridisciplinare constituite în școli și/sau parohii, din care pot face parte: profesori, preoți, copii și tineri, asistenți sociali, asistenți comunitari, reprezentanți ai autorităților locale, membri ai unor organizații ale societății civile, oameni de presă, reprezentanți ai comitetelor parohiale, grupuri informale de voluntari sau grupuri de inițiativă locală.

Fiecare echipă va desfășura, în perioada 15.11-21.12.2021, activități de voluntariat pentru persoane aflate în dificultate sau în situații de risc, care vor fi înscrise, mai apoi, în competiția generozității de către reporteri - copii și tineri, participanți la inițiativa locală.

Inspectorul școlar pentru religie, prof. Daniela Ceredeev, coordonator de program, ne-a spus că o listă nonexhaustivă a acestor activități ar putea cuprinde: voluntariat pentru copii din centrele de plasament sau pentru vârstnici din căminele sociale; activități socio-educative, de suport și consiliere pentru copii aflați în situații de risc și/sau în incapacitate de a participa la învățarea online; acțiuni de tip VIZIDOM, vizite la domiciliul vârstnicilor (cu respectarea tuturor regulilor de protecție în contextul pandemiei cu SARS-CoV-2); activități socio-culturale și activități de timp liber de calitate cu scop caritabil sau de suport socio-emoțional etc.

Tinerii reporteri vor redacta articole de presă în care vor prezenta succint activitățile, rezultatele, impactul și „lecțiile” omeniei pe care le-au învățat, vor atașa fotografii sau materiale audio-video și vor înscrie astfel subproiectul derulat în Olimpiadele faptelor bune, prin completarea formularului atașat, https://forms.gle/2bnjQjeD87QUK5SJA .

Evenimentul final al programului va avea loc pe 21.12.2021, în cadrul webinarului „Olimpic la fapte bune”, un eveniment-surpriză oferit de organizatori tuturor echipelor pluridisciplinare pentru celebrarea filantropiei și a responsabilității sociale.