CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni va evolua pentru prima dată în Liga Elitelor U19 la futsal. Echipa antrenată de Marcel Irimie și Adrian Dănilă a ajuns între cele mai bune zece echipe din țară la această categorie după ce a beneficiat de neprezentarea adversarului, Fortius Buzău, la meciul de baraj.

„Cu toate că ne-am fi dorit să câștigăm barajul pe parchet, această calificare reprezintă cea mai mare performanță de la înființarea secției de futsal a clubului. Acești băieți au muncit foarte mult pentru calificare și, indiferent de cum vor sta lucrurile în Liga Elitelor, merită toată aprecierea”, a declarat antrenorul Marcel Irimie, care a dorit să mulțumească pentru sprijin Primăriei municipiului Fălticeni și Colegiului Național „Nicu Gane”.

Formația fălticeneană va face parte din Seria I, alături de FK Odorheiu Secuiesc, Ceahlăul Piatra Neamț, KSE Târgu Secuiesc și Olimpia Râmnicu Sărat.

CSŞ „Nicu Gane” se bazează în acest sezon pe următorul lot de jucători: Florin Vornicu, Lucian Ilincăi, Alexandru Bîgu, Alexandru Pintilie, Sebastian Mîrzan, Sebastian Popa, Paul Cojocariu, Ionuț Pavăl, Sebastian Simiraș, Andy Dănilă, Casian Apopei, Tiberiu Piciu, Florin Chiriac, Alexandru Botan, Darius Moldovan, Andrei Manolache, Mihai Prisecariu și Andrei Pintilei. Antrenori: Marcel Irimie și Adrian Dănilă. Antrenor cu portarii: Cristian Tărăbuță. Medici: Manuela Velicu și Cristian Ureche.