Câmpulungeanul Albert Hofman s-a calificat cu echipa națională de fotbal Under 19 a României la Turneul de Elită al Campionatului European din 2022, care va avea loc în Slovacia. „Tricolorii” s-au clasat pe locul secund în turneul de la Manavgat (Antalya), după două victorii, 1-0 cu Letonia și 5-0 cu San Marino, și o înfrângere, 1-4 cu reprezentativa țării gazdă, Turcia. Mijlocașul sucevean și-a adus contribuția la această performanță printr-un gol spectaculos, din „foarfecă”, înscris în meciul cu San Marino, la scorul de 1-0.

A fost al doilea gol marcat de Hofman pentru reprezentativa de juniori Under 19 a României în această toamnă, după cel din amicalul cu Bosnia și Herțegovina, câștigat cu 5-1 de către trupa lui Adrian Văsâi.

Albert Hofman, care a fost golgheterul echipei de juniori a celor de la Universitatea Cluj în ediția precedentă de campionat, traversează o formă foarte bună în acest sezon. Promovat la prima echipă a clubului ardelean care luptă pentru promovarea în Liga I, a reușit să înscrie 5 goluri în cele 13 etape disputate până acum în eșalonul al doilea.

Albert Hofman a început fotbalul în orașul natal, la ACS Junior Câmpulung Moldovenesc, sub îndrumarea antrenorului Mihai Eremia, după care a continuat la Juniorul Suceava.