Flota auto electrică a societății de transport public local din municipiul Suceava este completă, începând de săptămâna aceasta, odată cu sosirea ultimul autobuz electric de la firma poloneză Solaris, din lotul de 15 cumpărate la licitație de administrația locală.
Anunțul a fost făcut de primarul Sucevei, Ion Lungu:
„A ajuns ultimul autobuz electric de la firma Solaris, din cele 15 contractate. Astăzi avem un parc de 62 autobuze electrice, din care 40 de capacitate mare și 22 de capacitate mică – microbuze. Lucrăm la documentația de licitație pentru cele 50 autobuze electrice pentru Zona Urbană Funcțională”.
Primul autobuz Solaris Urbino a ajuns la Suceava pe la jumătatea lunii septembrie 2022 și a fost livrat direct la baza diviziei electrice a TPL, construită în Burdujeni Sat, la capătul străzii Căpitan Grigore Andrei, unde se află zeci de stații de încărcare a autobuzelor electrice, spălătoriile și halele de întreținere.
Contractul pentru cele 15 autobuze electrice Solaris, achiziționate prin Ministerul Dezvoltării, care a organizat licitația, a fost semnat la jumătatea lunii aprilie 2021, pentru o valoare de 50.426.627,35 lei, inclusiv TVA, termenul de livrare stabilit fiind de 22 luni.
Furnizarea acestora s-a făcut la pachet cu 19 stații de încărcare a mașinilor electrice, dintre care 15 pentru încărcare lentă și 4 pentru încărcare rapidă.
Suceava este singurul municipiu reședință de județ din România care are transport public integral electric, pe traseele din oraș fiind scoase zilnic aproximativ 45 de autobuze electrice, majoritatea de capacitate mare.
Comentarii