Zilele trecute, municipiul Brăila a fost gazda Cupei României la box pentru tineret, competiție la care au participat cei mai buni pugiliști din țara noastră la această categorie de vârstă. CSM Suceava s-a prezentat în concurs cu doi sportivi, ambii reușind să urce la final pe podiumul de premiere. Astfel, Andrei Brânzei a reușit să cucerească medalia de bronz la categoria 75 de kilograme, aceeași performanță fiind obținută și de Andrei Bratu, la categoria 80 de kilograme.
„Sunt două medalii cu care ne mândrim, însă sunt nespus de mâhnit de nedreptatea la care a fost supus Andrei Brânzei în semifinale, unde a fost dezavantajat clar de arbitri. Am fost foarte nervos după meci, am vrut să fac și contestație, dar am renunțat până la urmă, pentru că oricum nu se rezolva nimic. Acum ne pregătim intens pentru Cupa României a juniorilor, care contează drept criteriu de selecție pentru Campionatul European. Speranțele noastre se leagă de Alex Magdalin, un sportiv foarte talentat și muncitor, care poate ajunge departe”, a declarat antrenorul Andu Vornicu, care a dorit să mulțumească pentru sprijin Primăriei Suceava și Clubului Sportiv Municipal.
Comentarii