O elevă a Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava va reprezenta România la viitoarele competiții mondiale de dezbateri, printre care și Campionatul Mondial de Dezbateri, din Vietnam, adolescenta calificându-se în lotul național restrâns.
Accederea în echipa reprezentativă a țării a fost posibilă datorită rezultatelor bune obținute la etapa națională a Olimpiadei „Tinerii dezbat”, urmată de o serie de probe și departajări, susținute în limba engleză, care au cernut cei mai buni competitori.
Campionatul mondial adună anual cei mai buni vorbitori ai lumii din învățământul liceal pentru ca, în urma confruntărilor de idei, echipa cea mai convingătoare să câștige titlul de campioană mondială.
· „Perseverentă, creativă, inteligentă, cu un fin simț al limbii engleze”
Oana Ilinca Panaite, din clasa a X-a, și-a început activitatea de „debater” în cadrul clubului colegiului, „Polemici cordiale”, sub îndrumarea prof. Ileana Boteanu.
„Perseverentă, creativă, inteligentă și cu un fin simț al limbii engleze, Ilinca a demonstrat, încă odată, că performanța se poate obține. Calificarea în lotul restrâns al României la olimpiada internațională de dezbateri în limba engleză vine să confirme valoarea acestei eleve, ce știe să combine argumentele unei teme într-o manieră elegantă, dar fermă. Mult succes, dragă Ilinca!!”, a menționat prof. Mihaela Fodor, profesor îndrumător, limba engleză.
Oana Ilinca a bifat importante participări și premii în cadrul competițiilor de profil, anul trecut fiind premiată de Ministerul Educației pentru rezultatele sale din cadrul etapei naționale a Olimpiadei de argumentare, dezbatere și gândire critică „Tinerii dezbat”.
De asemenea, în acest an școlar a participat, împreună cu echipa de dezbateri în limba engleză a colegiului, la concursul național de dezbateri „Debats toi”, unde a obținut premiul al II-lea.
Prof. Nicoleta Andronachi, profesor îndrumător, limba engleză, a completat: „Ilinca a avut dintotdeauna o fire studioasă și cuminte, iar, doar văzând-o, nu ai bănui că este o luptătoare. Este vorba de lupta cu cuvintele, aceste arme care se și ne cizelează mereu, iar cine știe să le mânuiască, precum Ilinca, este învingător!”
Comentarii