După o pauză de 6 ani, Festivalul Filmului European revine în Gura Humorului, cu o serie de șapte filme difuzate în regim de intrare gratuită.

Ediția locală FFE – Gura Humorului 2023 debutează vineri, 19 mai, la ora 19.00, la Casa de Cultură, cu un film românesc, Apropierea (în regia lui Botond Püsök), evenimentul derulându-se până duminică seară.

La Gala specială de deschidere de vineri vor lua cuvântul Marius Ioan Ursaciuc - primarul orașului Gura Humorului, Laurențiu Damian - președintele Uniunii Cineaștilor, Mihai Mardare - coordonator programe culturale, Ovidiu Lazăr - regizor de teatru și Adina Nicolescu - șef Serviciu EUNIC, Institutul Cultural Român.

Festivalul Filmului European este organizat cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene. Parteneri ai ediției de la Gura Humorului sunt: Primăria Gura Humorului, Asociația Cine Cultura și  Centrul Cultural Gura Humorului.

„Știm că publicul din Gura Humorului este receptiv la film și <antrenat> de <Toamna la Voroneț>, un festival cu o istorie atât de îndelungată. De aceea revenim în 2023 cu filme europene variate, dar, mai ales, relevante pentru timpurile noastre, oferind cinefililor prilejul întâlnirii cu bogăția și diversitatea cinematografiei continentului nostru. Festivalul Filmului European s-a născut acum 27 de ani, din dorința de a marca Ziua Europei și de atunci, în fiecare an, invită publicul să vină la cinema să sărbătorească împreună valorile europene”, a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.

 

·        Producți

Programul complet de la Gura Humorului poate fi consultat la https://www.facebook.com/events/962026694835108?locale=ro_RO.

„Aducem în fața spectatorilor producții cât se poate de recente, premiate la cele mai importante festivaluri internaționale. Ne înclinăm în fața măreției naturii (Povestea uriașilor adormiți – r: Marko Röhr). Suntem martori într-un proces de vindecare și de reconstrucție a unei vieți noi și sigure (Apropierea – r: Botond Püsök), dar și ai fragilității relațiilor de familie (Iubirea nu e o portocală – r: Otilia Babara și Stepa – r: Ali Özel). Punem în balanță justiția și politicul și ne gândim ce putem face noi ca ea să atârne în direcția potrivită (Burning Days – r: Emin Alper). Descoperim speranța (Femeia pe acoperiș – r: Anna Jadowska) și redescoperim desfătarea pe care o poți regăsi doar în provocare (Will-o’-the-Wisp – r: João Pedro Rodrigues). Mergând la filme, ne regăsim pe noi înșine”, a declarat Cătălin Olaru, directorul artistic al FFE.