Formația Clubului Sportiv Universitar din Suceava a început cu o înfrângere ediția de campionat 2023-2024 a Ligii Naționale de handbal masculin. „Alb-albaștrii” au cedat cu 29-32 (13-14), luni după-amiază, în sala „Dumitru Bernicu”, confruntarea cu CSM Bacău, din derbiul Moldovei. Sucevenii au avut dificultăți în a-și pune în valoare jocul obișnuit, în mare viteză, fiind incomodați de apărarea retrasă și foarte agresivă a formației vizitatoare, care a avut între buturi un portar în formă excelentă, este vorba de Tudor Stănescu. Băcăuanii au condus în majoritatea timpului pe tabela de marcaj, însă „universitarii” au reușit să revină și să preia conducerea în debutul reprizei secunde, după care au început să comită din ce în ce mai multe erori.
CSU Suceava: Makaria (11 parade), Merlă – Gavriloaia (8 goluri), Botond (6), Csog (5), Bologa (3), Lăzurcă (2), Iordachi (2), Dedu (1), Zarițchi (1), Dascălu (1), Ştefan, Radu, Vizitiu, Lupu și Bruj. Antrenori: Petru Ghervan, Bogdan Șoldănescu și Iulian Andrei.
În runda următoare, CSU Suceava va evolua duminică de la ora 18.00 pe terenul nou-promovatei Universitatea Cluj.
Rezultatele primei etape:
CSM Sighișoara – CSM Constanța: 24-25
Dinamo București – Minaur Baia Mare: 35-27
Politehnica Timișoara – CSM Focșani: 28-29
Universitatea Cluj – Steaua București: 28-35
HC Buzău – CSM București: 26-27
Potaissa Turda – CSM Vaslui: 38-31
CSU Suceava – CSM Bacău: 29-32
La finalul sezonului, ultimele două clasate vor retrograda direct în Divizia A, în timp ce ocupantele locurilor 11 și 12 vor juca la baraj.
Comentarii