Un grav accident rutier a avut loc în seara zilei de duminică pe drumul județean 177C, care face legătura între localitățile Gura Humorului și Capu Câmpului. Au fost implicate două autovehicule, din care unul s-a răsturnat în afara carosabilului. Șoferul, un bărbat de 57 de ani, a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale mașinii. A fost extras de echipajele de descarcerare în stare de inconștiență, iar timp de zeci de minute s-au efectuat manevre de resuscitare, dar, din păcate, fără folos. Echipajele medicale care au fost prezente la fața locului nu au mai putut face altceva decât să constate decesul. Cel de al doilea autoturism implicat a suferit avarii minore și nimeni nu a fost rănit. Polițiștii care au mers la fața locului au tras și primele concluzii. Bărbatul de 57 de ani, din Capu Câmpului, conducea un autoturism marca VW Passat, iar la un moment dat a intrat în depășirea unui autoturism marca Volvo, care circula în aceeași direcție, condus de o femeie de 29 de ani, din Păltinoasa. În timpul depășirii, șoferul mașinii VW ar fi acroșat celălalt autoturism, mașina pe care o conducea s-a răsturnat, iar consecințele s-au dovedit fatale. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea zero, dar chiar și așa a fost dusă la spital pentru a-i fi prelevate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului cu o autospecială pentru descarcerare, cu sprijinul a două echipaje SAJ.