PNL Suceava are sau va susține candidați pentru funcțiile de primar și pentru consiliile locale în toate cele 114 localități ale județului. Anunțul a fost făcut de liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, după ce și-a depus candidatura pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean, el precizând că în perioada următoare vor fi depuse aceste candidaturi la nivelul fiecărei localități. Gheorghe Flutur a ținut să precizeze că PNL a avut 54 de primari, dintre care doi au plecat, unul dintre aceștia fiind exclus de liberali din partid, însă în ultima perioadă în PNL s-au înscris alți nouă primari, respectiv cei din Broșteni, Salcea, Marginea, Brodina, Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi, Mănăstirea Humorului, Pojorâta și Fântâna Mare. „Deci avem astăzi la start 61 de primari. De precizat că avem opt doamne care candidează din partea PNL pentru funcțiile de primar, printre care cele de la Berchișești, Capu Câmpului, Ciprian Porumbescu, Crucea, Gălănești, Grămești și Vatra Moldoviţei. Și avem șase noutăți, acolo unde am avut primari liberali și au venit candidați mai tineri care au intrat în cursa electorală. La Suceava, și îi mulțumesc primarului Ion Lungu și lui Lucian Harșovschi, la Vatra Dornei pe Marius Rîpan, la Izvoarele Sucevei, actualul viceprimar Marian Mechno, la Șcheia pe Alin Rusu, la Vama pe viceprimarul Tiberius Lucuțar, precum și la Vatra Moldoviţei, Brândușa Saghin. Sunt zone unde candidează o garnitură mai nouă și tânără, care să meargă mai departe. Și așa cum vedeți și iertată să-mi fie lipsa de modestie, PNL tratează cu maximă responsabilitate aceste alegeri. Dorim să câștigăm aceste alegeri, să facem un scor bun și să guvernăm local județul Suceava pentru că avem foarte multe exemple de succes pe care să le arătăm”, a transmis Gheorghe Flutur.

El a ținut să amintească faptul că în toate cele trei mandate de președinte al CJ Suceava, PNL a avut majoritate în deliberativul județean. „Acesta poate că este secretul sau unul dintre secretele că aici la Suceava a fost continuitate, a fost dezvoltare. Nu au fost circuri sau spectacole care să blocheze proiectele”, a precizat Flutur. El a cerut cu respect sucevenilor un nou vot pentru el și pentru echipa sa de candidați liberali. „Am nevoie de acest vot ca de aer pentru echipă. Pentru că echipă înseamnă că dacă noaptea trebuie să dai o hotărâre pentru un proiect pentru care mâine e prea târziu, atunci poți să o faci. Oamenii aceștia trebuie să se înțeleagă, să fie coerenți, solidari și patrioți. Și aici în echipa liberală găsim acest lucru”, a precizat Gheorghe Flutur.

El a subliniat că în această campanie va merge în fiecare zi în fața sucevenilor pentru a le explica motivele pentru care trebuie să voteze echipa sa de candidați ai PNL. Nu în ultimul rând, el a arătat că lansarea oficială a candidaților PNL Suceava pentru alegerile locale din data de 9 iunie va avea loc pe 10 mai, în centrul Sucevei, în prezența liderului PNL, Nicolae Ciucă, și a mai multor lideri liberali.