Neuroștiințele – neurologia, psihiatria, psihologia și mijloacele de investigație modernă a creierului – vin în ultimii vreo 30-40 de ani cu noutăți răvășitoare. Una peste alta, printre acestea, este dovedirea științifică a adevărului din rostirea ”Iartă-i , Doamne, că nu știu ce fac!”

Îngrijorarea specialiștilor este cea legată de explozia în societatea modernă a tulburărilor de personalitate: boli mintale duse pe picioare și care – cum?,... cum nu?... – socialmente funcționează. Despre originea fenomenului, cu alt prilej…

Între aceste beteșuguri de cuget, îngrijorând teribil societatea medicală, se află tulburarea mixtă de personalitate numită ”triada sumbră” (la cercetătorii francofoni și ”triada neagră” la cei anglofoni).

Aceasta, constituită prin intricarea narcisismului pervers manipulator cu psihopatia și machiavelismul (uneori și cu nuanțe paranoice), a invadat – spun specialiștii psihologiei statistice – politica. Este vorba așadar despre personaje cu un comportament profund antisocial, mascat o vreme (printre altele) și prin ”grija pentru popor” etc.

Persoanele cu ”triada neagră” în ”mansardă”, dacă nu apar în zona publică, sunt cunoscute doar de propria familie. Cert este că au două fețe distincte: ”iad” în casă și ”rai” cu cei din exterior. Așadar, comportamentul antisocial le este perceput și cunoscut la început doar în familie, care ”le suportă pe toate”, adesea de dragul imaginii; ceea ce beteagului tare îi convine…

Pe această mască pălăvrăgitor-vrăjitoare - binevoitoare și etern surâzătoare în societate - se bazează cucerirea electoratului și ascensiunea lor politică; arivismul acestor indivizi lipsiți de moralitate, care se dau ”salvatori”: ai nației, ai orașului….

După o vreme însă, lumea începe să îi vadă în adevărata și trista lor înfățișare. Este intervalul în care, prin diverse mijloace, prin ”voci publice” adevărul li se spune în față. Totodată este momentul în care beteagul, din ”salvator”, devine ”victimă”: victima tuturor celor care rostesc ferm că ”Împăratul e gol!”… Și, din nemaipomenitul victorios ce se dădea mare dinaintea tuturor, se transformă într-un plângăcios.

Plângând, el caută adăpost și sprijin la sânul a două categorii de susținători: ”idioții utili” și „băieții de serviciu”… Prin ei pregătindu-și următoarea față: cea de ”călău”; fiindcă insul suferind de ”triada neagră” este răzbunător.

”Idiotul util” chiar crede în idolul său politic și îi rămâne fidel până la capăt. În politica mare, dintre idioții utili se aleg teroriștii sinucigași.

”Băiatul de serviciu” este oportunist însă și, când corabia politicianului ia apă, o părăsește.

Acest parcurs emoțional, unde individul parcurge obligatoriu fazele de ”salvator”, ”victimă” și ”călău” – mergând așadar spre distrugere socială exterioară și autodistrugere personală, este de neocolit.

De la distrugerea socială din jur, bolnavul poate fi împiedicat și îndepărtat. De autodistrugere însă, nu poate fi ferit de nimeni!...

De altfel, starea de continuu stres generată de schimbarea fețelor (”iad” în casă, ”rai” îndelungat afară) reclamă o mare cheltuială de energie. De aceea insul, de regulă, practică adicții compensatorii: la mâncare, alcool, la bani; implicit adicție la imagine publică.

Tristețea cea mare este când un astfel de ins – devenit personaj politic – se însoțește matrimonial cu cineva suferind de aceeași maladie.

Cuplul casnic astfel format este, o vreme, aparent de nezdruncinat!... Ambii parteneri ținând la imaginea de ”familie perfectă”, având uriașă lăcomie de bani și de cele mai înainte enumerate, unde alcoolul e prezent: o relație ca între tâlhari...

Și, deși ca soți stau separați în locuință - fiecare în camera sa, cu televizorul și patul său - deși relații intime nu mai au de zeci de ani, ei, din interes, ”salvează aparențele” îndelungată vreme.

De subliniat: în cuplul cu ”triada neagră”, întotdeauna unul este mai tare, conducând din umbră… Și, aproape de regulă, acest partener mai tare este femeia… De ce?... Numai Dumnezeu știe!… Și Adam… Dar tot Dumnezeu știe de ce-i iartă pe amândoi…

Știa și Isus: ”Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!...”

Acești ”păcătoși” nu iubesc și nu respectă. Nu se iubesc și nu se respectă. De unde și inevitabila lor autodistrugere.