Ministerul Educație a publicat miercuri, 28 iulie, rezultatele finale ale examenului de titularizare în învăţământ, promovarea acestuia (notă peste 7) permițându-le candidaților angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată.

După soluționarea contestațiilor, procentul notelor peste 7 este de 49,6 (2,11 % diferență de creștere, comparativ cu afișarea rezultatelor inițiale - 47,49%, iar procentul notelor peste 5 a crescut de la 79,6 la 81,97). 

Pe tranșe de note, situația are următoarea configurație: treicandidați  au obținut nota 10 (0,39%), 374 de candidați au obținut note între 7 și 9,99 (49,21%), iar 246 de candidați au obținut note între 5 și 6,99 (32,37%), restul (137) obținând note sub 5 (18,03%).

„Reamintim că la proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar s-au înscris 929 candidaţi, din care 818 au fost prezenţi şi 111 absenţi, 58 de candidați s-au retras, iar în centrele de evaluare au fost notate 760 de lucrări, din care 152 contestate”, transmit reprezentanții Inspectoratului Școlar Suceava.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințele de repartizare, organizate de către ISJ Suceava în zilele de 29 iulie şi 1 august.

Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție. 

Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecţia specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare.