Premierul României și președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, a declarat că, până în anul 2027, în România va fi investită o sumă record, bani proveniți din fonduri europene. „Vom investi în România, până în 2027, fonduri de coeziune în valoare de 45 de miliarde de euro, în baza acordului de parteneriat semnat la Bruxelles între țara noastră și Comisia Europeană”, a spus Nicolae Ciucă.

El a explicat că banii vor fi cheltuiți pentru programe ce vizează întărirea economiei naționale, dezvoltarea socială și teritorială, digitalizarea și tranziția către o energie bazată cât mai mult pe surse verzi și regenerabile.

Premierul Nicolae Ciucă a explicat că scopul alocărilor pentru coeziune vizează și creșterea competitivității produselor și serviciilor românești pe plan european, promovarea inovației în economie și creșterea capacității companiilor locale de a exporta. Nicolae Ciucă a ținut să mai precizeze că PNL susține accesarea cât mai multor bani europeni, pentru o creștere economică ce permite ca nivelul de trai al oamenilor și productivitatea firmelor să recupereze decalajele existente față de statele dezvoltate din vestul continentului.