“Săptămâna verde” a inclus în programul elevilor de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți activitatea „O viață sănătoasă prin prevenirea comportamentelor de risc”.

Aceasta a fost organizată cu sprijinul unor invitați cu experiență în diverse domenii de activitate profesională care au avut disponibilitatea de a discuta despre implicațiile pe termen mediu și lung ale deciziilor ce pot sprijini sau, dimpotrivă, compromite starea de sănătate fizică și psihică.

Cei aproximativ 560 de elevi participanți au fost informați despre comportamentele de risc (consumul abuziv de tutun, cafea, alcool, droguri, medicamente, energizante) și impactul lor asupra dezvoltării fizice și emoționale la vârsta adolescenței.

De asemenea, au discutat despre siguranța în trafic și riscurile asociate adoptării unui stil teribilist și iresponsabil de a conduce, despre traficul de persoane și despre fenomenul violenței școlare, insistând pe importanța însușirii unor valori morale protective pentru bunăstarea personală și socială, dar și pe consecințele legale prevăzute de Codul Penal, prin opoziție.

„Ne bucurăm pentru disponibilitatea manifestată de cei 26 de profesori implicați în acest proiect și sperăm ca mesajul nostru să prindă rădăcini adânci în mințile elevilor noștri.

Mulțumim pentru informațiile și experiențele profesionale împărtășite doamnei Tatiana Vîntur (inspector școlar de specialitate – educație permanentă/ ISJ Suceava) pentru tema <Comportamente și alegeri sănătoase>, doamnei Simona sava (inspector de specialitate în domeniul psihologiei/ CPECA Suceava) pentru tema <Drogurile și riscurile lor!>, doamnei Anca Stroescu (medic specialist/ DSP Suceava) pentru tema <Acțiunea drogurilor în organismul nostru și efectele nocive asupra sănătății>, doamnei Ileana Iacob (comisar-șef poliție/ IPJ Suceava – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității) pentru tema <Sărbători în siguranță - prevenirea victimizării minorilor; consecințele nerespectării legislației rutiere>, doamnei Laura Stadler (inspector de specialitate/ ANITP Suceava) pentru tema <Siguranța ta nu e o joacă! Informează-te despre riscurile traficului de persoane>, doamnei Mărioara Niga (comisar-șef de poliție/ IPJ Suceava – Biroul Siguranță Școlară) pentru tema <Prevenirea violenței fizice și psihice în mediul școlar: ia atitudine, spune stop violenței!>, respectiv doamnei Mirela Todorese (avocat/ Baroul Suceava), pentru tema <Consecințele legale ale traficului de droguri>, au transmis organizatorii.

Activitatea a fost organizată de conducerea colegiului, director prof. dr. Adrian Nicolae Puiu, director adjunct, prof. dr. Luminița Mirela Lăzărescu, în colaborare cu consilierul educativ, prof. Miriam Leon Postolache, consilierul școlar, prof. Mărioara Ardelean, prof. Elena Anton, bibliotecar Andreea Ciobara și informatician Liviu Bumbu.