Joi, 25 aprilie 2024, în cadrul programului „Săptămâna verde”, la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți s-a organizat o amplă activitate de reciclare sub deviza: „Nu lăsa grija pentru mediu să ia vacanță. Mai târziu vei regreta!” (codul Eco-Școala).

Aflată la a doua ediție, aceasta acțiune de promovare a unor comportamente prietenoase cu mediul înconjurător a avut drept scop colectarea și reciclarea de mase plastice/ peturi și hârtie/ carton. Desfășurată sub forma unui concurs, activitatea a implicat 20 dintre clasele colegiului, fiind organizată și coordonată de către prof. dr. Adrian Nicolae Puiu, directorul colegiului, prof. Nicoleta Mitrofan, responsabil Eco-Școala, prof. Alexandru Ciobara, prof. Constantin Ichim și prof. Vasile Roșca și s-a bucurat de sprijinul atât al personalului didactic-auxiliar și nedidactic al școlii, cât și al părinților și al comunității.

Competiția dintre clase a fost una intensă, întrucât premiile puse la dispoziție de SC Servicii Comunale SA, reprezentată prin director Adi-Gheorghiță Jecalo, au fost destul de consistente: Premiul I – 1.000 lei, Premiul al II-lea - 500 lei, Premiul al III-lea - 300 lei.

Elevii s-au mobilizat și au strâns o cantitate totală de 2162 kg de materiale reciclabile, acestea fiind cântărite și preluate de către SC Servicii Comunale SA, care a pus la dispoziție personal pentru coordonarea colectării, precum și utilajele necesare.

 La final, clasele cu cele mai mari cantități de deșeuri reciclabile colectate au fost premiate: clasa a IX-a G (300 kg) - Premiul I, clasa a X-a A (292 kg) - Premiul al II-lea, clasa a IX-a D (230 kg) - Premiul al III-lea. Cantități de peste 100 kg au mai colectat clasele a X-a C (194 kg), a XI-a C (185 kg), a IX-a F (125 kg) și a XII-a F (124 kg). „Felicitări tuturor celor care s-au implicat în buna desfășurarea a acestei acțiuni!”, au transmis organizatorii.