Zona centrală a municipiului Suceava a devenit una de mare interes pentru o mulțime de suceveni, dar și pentru cei care se află în vizită, din alte părți, odată cu deschiderea tradiționalului „Târg de Paști”.

Meșterii tradiționali, invitați, veniți din tot județul Suceava, expun creațiile lor la căsuțele de lemn, acolo unde zilnic fac și demonstrații de măiestrie, în cadrul unor ateliere, în arta încondeierii ouălor, dar și a altor meșteșuguri, pe care le practică. Dacă produsele lor, potrivite pentru cadouri, dar și pentru mici cumpărături decorative în casă, sunt la căutare pentru un segment important de public, la și mai mare căutare sunt și vor fi mai ales săptămâna viitoare căsuțele cu bunătăți ale producătorilor locali.

Încă din prima zi clienții au început să roiască în jurul imenselor roți de cașcaval și șvaițer, dar și al cașului și urdei proaspăt aduse de la Stâna Fundu Moldovei, ori să se uite cu poftă la untul de casă, cașcavalul cu nucă ori la telemeaua și smântâna produse la poalele Rarăului, la Câmpulung Moldovenesc. Cât despre mirosul păstrăvilor afumați în cetină de brad, nu pot să vă spun decât că îți plouă instantaneu în gură...

Iar acesta e doar începutul, pentru că a fost prima zi, dar de acum încep să apară și cărneturi meșteșugite în fel și chip, cârnați rumeni, slăninuțe afumate, kaizer și fel de fel de alte produse din lapte, carne, completate cu uimitoare produse de patiserie, care fac parte din farmecul sărbătorilor.

Toți producătorii prezenți în cadrul târgului din centrul Sucevei sunt din cadrul Asociației ”Produs în Bucovina”.

Meșterii populari vor fi prezenți până pe 2 mai inclusiv, dar căsuțele vor fi prezente în Centru până pe 9 mai, de Ziua Europei.

Anul acesta, o bună mare parte a căsuțelor pentru meșteri și producători locali au fost amplasate și pe esplanada mică, din fața Restaurantului Union, de la baza blocului turn, încât vizitatorii au de făcut un tur complet, dacă le e mai greu să se decidă.

Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural ”Bucovina”, și Primăria municipiului Suceava, iar în perioada următoare, pe scena amplasată la baza Casei de Cultură vor avea loc și spectacole cu tematică pascală.