Aglomerația de pe străzi și ambuteiajele care se creează în zone precum Calea Unirii, care unește cartierul Burdujeni de Centru, sau în cartierul George Enescu, pe bulevardul principal, reprezintă principala problemă a sucevenilor, care se confruntă cu asta zi de zi.

Tocmai de aceea, Adrian Arămescu, candidat independent la Consiliul Local Suceava, care se află la poziția 8 pe buletinele de vot, a depus marți, la registratura Primăriei Suceava, două proiecte de hotărâre, prin care vine cu soluții concrete de fluidizare a traficului în două zone-cheie.

Trei benzi de circulație pe sens, pe Calea Unirii

 

Primul proiect de Consiliu Local prin care Adrian Arămescu vine cu soluții la problema aglomerației din trafic vizează bulevardul Calea Unirii, unde pe zona cuprinsă între sensul giratoriu din dreptul Dedeman și sensul giratoriu de la Bazar propune lărgirea drumului la trei benzi pe sens.

”Având în vedere creșterea exponențială a numărului de autovehicule din municipiul Suceava și zonele limitrofe, precum și numărul mare de centre comerciale amplasate în fosta zonă industrială, care generează foarte mult trafic, se impune amenajarea unor noi benzi de circulație pe porțiunea dintre cele două sensuri giratorii Bazar - Dedeman”, se precizează în expunerea de motive a proiectului de hotărâre depus de Adrian Arămescu la Consiliul Local Suceava, pentru a fi discutat în ședința din luna mai.

Proiectul prevede și reconfigurarea sensului giratoriu de la Dedeman în scopul creării unei noi ieșiri din parcarea Shopping City Suceava spre Burdujeni, în scopul eliminării semaforului de la ieșire.

O altă măsură propusă este cea de repunere în funcțiune a pasajului existent și eliminarea trecerii de pietoni semaforizate, ceea ce ar duce de asemenea la fluidizarea traficului rutier în zona respectivă.

Inițiatorul a atașat la proiect și o fișă tehnică cu modificările propuse.

Noi căi de acces și sensuri giratorii pentru fluidizarea traficului în George Enescu

 

Celălalt proiect de hotărâre depus la CL de Adrian Arămescu vizează fluidizarea traficului rutier în aglomeratul cartier George Enescu, prin amenajarea unor noi căi de acces, cât și prin amenajarea a trei noi sensuri giratorii. Planșa atașată proiectului indică traseul pe care pot fi amenajate două noi căi de acces, din George Enescu, pe la Cartodrom, prin pădurea care face legătura cu Șcheia, spre un alt sens giratoriu, care va permite tuturor celor care ies din cartier să meargă în direcția dorită, indiferent că e spre Fălticeni, spre Ițcani, Burdujeni sau altă localitate.

Cele trei sensuri giratorii propuse pentru fluidizarea traficului sunt la intersecția bulevardului George Enescu cu strada Universității, altul la intersecția din fața magazinului Lidl, iar al treilea, la coborârea spre Șcheia, pe unde s-ar putea ieși din cartier pe noile căi de acces, fără a mai aglomera bulevardul principal.

”Beneficiul adoptării și implementării acestor proiecte va fi maxim atât pentru cetățenii din cartierul George Enescu, cât și pentru toți locuitorii Sucevei, în privința timpului petrecut în trafic”, afirmă Adrian Arămescu, care și-a asumat o misiune grea, de candidat independent la Consiliul Local Suceava, la alegerile din 9 iunie.