Săptămâna aceasta, pe parcursul a trei zile, s-au disputat partidele rundei inaugurale din cadrul ediției a XIII-a a Ligii Companiilor Suceava. Noul sezon nu a început tocmai fericit pentru Mușatinii, campioana în exercițiu, care a pierdut duelul cu Inter Conti. Inter Cars, Firefighters și Sidem s-au impus în această etapă în urma unor jocuri pe muchie de cuțit, în vreme ce Durra Țiglă Metalică și FNT Refugiații Ucraina au avut o misiune mai ușoară.

Railex, în patru rânduri, Sănătatea, de două ori, Dedeman, ISU Suceava, Inter Conti, Poliția și Mihu Acoperișuri, Mușatinii și Trutzi, aceasta din urmă la Categoria Gold, sunt câștigătoarele precedentelor douăsprezece ediții ale întrecerii.

Competiția se desfășoară în parteneriat cu Asociația Județeană Sportul pentru Toți și Asociația Județeană de Fotbal Suceava.
Trebuie menționat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea națională cu același nume, care activează sub egida Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, având colaborări în București și în mai multe județe din România.

 

Rezultate înregistrate în prima etapă:

Inter Cars – Rovalstone 4-3

Au marcat: Vornicu (2), Cozma, Bilț, respectiv I. Grab (2), Mitrofan.

Durra Țiglă Metalică – CFR Suceava 11-1

Au marcat: Plăcintă (4), Nastasiu (3), Mareniuc, Dascălu, Șutu, Ov. Bosancu, respectiv D. Grigorean.

General Construct – Firefighters 4-6

Au marcat: Tihulcă (3), Mandiuc, respectiv Denis Curelușă (3), Ilie Sveduneac (2), Robert Irimia.

Sidem – Vivendi 2-1

Au marcat: Ivan (2),  respectiv Rîznic.

FNT Refugiații Ucraina – Service Motoare Nord 10-2

Au marcat: Carpinschi (5), Amarii (3), Frătăucean, Zegrea, respectiv Irimia, Veysi Ak.

Mușatinii – Inter Conti 2-5

Au marcat: Timu, Negrea, respectiv M. Diaconiță (3), Ceviuc (autogol), E. Julei.


Programul etapei a II-a:

Luni, 29 aprilie, ora 20.00: Rovalstone – Sidem

Luni, 29 aprilie, ora 21.00: CFR Suceava – General Construct

Marți, 30 aprilie, ora 20.00: Firefighters – Mușatinii

Marți, 30 aprilie, ora 21.00: Inter Conti – Inter Cars

Miercuri, 1 mai, ora 20.00: Service Motoare Nord – Vivendi

Miercuri, 1 mai, ora 21.00: FNT Refugiații Ucraina – Durra Țiglă Metalică