Un bărbat de 73 de ani, din Vicovu de Sus, și-a găsit sfârșitul în ziua de Sf. Maria după ce a fost lovit de o mașină. Tragedia a avut loc pe drumul dintre Vicovu de Jos și Putna, în satul Bivolărie. Septuagenarul circula pe lângă o bicicletă, iar la un moment dat a fost lovit de o mașină după ce șoferul l-a văzut în ultima clipă. Accidentul a avut loc în jurul orei 9.00, iar totul s-a petrecut foarte rapid. Șoferul de 37 de ani al unui autovehicul marca Mercedes a fost surprins de faptul că mașina din fața sa a virat brusc la stânga. În față i-a apărut un bărbat care mergea pe lângă bicicletă, motiv pentru care a tras spre stânga. Nu a mai reușit să evite impactul, iar bărbatul de 73 de ani a fost lovit și a ajuns pe carosabil. S-a lovit la cap și a fost transportat la spitalul din Rădăuți, unde două ore mai târziu a murit. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea zero, dar chiar și așa a fost dus la spital unde i s-au recoltat probe de sânge.
Comentarii