Trei cupluri de dansatori suceveni au participat săptămâna trecută la cel mai grandios concurs de Dans Sportiv din lume, “German Open Championship”, la Stuttgart. Toate cele trei perechi au fost la prima lor participare la această competiție, care s-a desfășurat de-a lungul a cinci zile și care a strâns la start mii de cupluri de dansatori de pe tot globul.

Iustin Homiuc și Maya Anton au participat la trei categorii, de unde s-au întors cu cele două medalii de argint și cu o altă calificare în finala competiției, fiind la un pas de podium. Aceste premii reprezintă încununarea muncii, a seriozității și a dorinței de care au dat dovadă până acum, ajungând una dintre cele mai bune perechi din lume.

Andrei Stratulat, alături de Alexia Mihai, au participat la trei categorii, unde s-au clasat printre primele perechi care au reprezentat România, fiind aproape de semifinalele competiției. Aceste rezultate arată evoluția perechii, la mijloc stând, bineînțeles, zecile de ore de antrenamente săptămânale, seriozitatea și devotamentul copiilor.

Cei mai mici dansatori suceveni care au participat la ”German Open Championship” sunt Luca Cocinschi și Antonia Mazăre, dansatori care au intrat în finala competiției Juvenille 2 Latino, obținând locul 4. Atât pentru ei, cât și pentru antrenorii clubului, a fost un vis devenit realitate, perechea suceveană numărându-se printre cele două perechi din România calificate în finală.

Antrenorul Vlad Palamariu a declarat: “A fost o săptămână pe care cu siguranță nu o vom uita vreodată! După participarea mea și a fratelui meu în anul 2007 la Stuttgart, aceasta a fost cea de-a doua participare a dansatorilor suceveni la cel mai prestigios concurs din lume. Au fost sentimente pe care nu le-am mai simțit vreodată, văzându-i pe micii dansatori cum evoluează pe ringul de dans pentru a obține marile premii. Doresc să le mulțumesc părinților pentru susținerea de care au dat dovadă, tuturor antrenorilor care și-au adus contribuția la evoluția copiilor și aș dori să rog pe această cale autoritățile locale să ni se alăture în visul acestor minunați copii, acela de ajunge numărul unu în lume la dans sportiv.”