Trei elevi ai Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava participă în această perioadă, în Los Angeles, SUA, la cel mai mare concurs de inventică pentru tineri la nivel global – ISEF - Regeneron International Science & Engineering Fair (ISEF).
Peste 1600 de finaliști, reprezentând 70 de țări de pe toate continentele, au reușit să se califice în urma selecțiilor naționale.
Elevii Tudor Dochia, Alexandru Turculeț și Paul Ungureanu, membri ai clubului de inventică și inovație științifică al colegiului sucevean, constituie una dintre cele cinci echipe care reprezintă România.
Proiectul realizat de ei, „Complete Solution For Pcb Assembly (Kinetic Assemblies)”, „prezintă o soluție completă pentru asamblarea plăcilor de circuit, combinând cele trei procese principale într-un singur device modular, supranumit kinetic assemblies. Acest dispozitiv, mult mai ieftin în comparație cu opțiunile de pe piața curentă, poate acoperi nevoile start-up-urilor inovative, ale pasionaților de electronică și ale companiilor”.
Prof. Victor Șutac este coordonatorul proiectului.
Membrii echipei țin să mulțumească sponsorilor a căror generozitate a făcut posibilă participarea: Electroaxa SRL, Ocsa Construcții și Infrastructură SRL, SC Dam Construct SRL, TAT Biliard SRL, Sildan SRL, Asociația CAR Învățământ Fălticeni, EDUMAX – Centru de Dezvoltare Personală și Profesională și Nord Intermed Consulting Group.
Comentarii