Medicul cardiolog din Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava Paul Turcoman, candidat din partea PSD pentru Consiliul Local Suceava, a prezentat, luni, principalele proiecte ale social-democraților în domeniul sănătății pentru municipiul reședință de județ. Paul Turcoman a spus după depunerea candidaturilor PSD pentru Primăria și Consiliul Local Suceava că se bucură că este în echipa lui Vasile Rîmbu, candidatul pentru Primăria Suceava, și că alături de acesta este convins că proiectele pe sănătate vor deveni realitate.

Turcoman a arătat că are în vedere două proiecte importante, primul dintre acestea fiind înființarea a minimum două centre medicale de permanență. „Asta înseamnă crearea a două sedii cu minimum cinci medici de familie, care vor asigura în regim de gardă urgențele minore pentru suceveni. Pe lângă beneficiul pe care îl aduce, accesibilitatea la serviciile medicale a cetățenilor, un alt beneficiu este și degrevarea de urgențe minore a serviciului de urgență de la Spitalul Județean, care pare să fie din ce în ce mai aglomerat”, a spus mediul sucevean.

El a adăugat că un alt proiect îndrăzneț, pe termen lung, este construirea unui spital municipal care să deservească în special partea de servicii medicale „care sunt deja la maximum forjate în Spitalul Județean Suceava”. „Observăm că odată cu înaintarea în știință și tehnică crește și accesibilitatea la serviciile medicale. Avem nevoie constant de o extindere a spațiului, de aceea spitalul municipal ar fi binevenit pentru Suceava și suceveni. Pe lângă creșterea cantității serviciilor medicale pentru suceveni, consider un beneficiu și implicarea universității în acest proiect prin participarea celor care performează, a studenților, fie de la Facultatea de Medicină Generală, fie asistenți medicali sau celelalte facultăți, pe partea de practică a studenților și inclusiv pe viitor pentru viitorii medici, asistenți medicali pentru un loc de muncă pentru a-i ține în zonă”, a arătat Radu Turcoman.

El consideră că, astfel, Suceava și sucevenii vor avea parte de beneficii din toate punctele de vedere în ce privește domeniul medical. „Pentru toate acestea înseamnă foarte multă muncă și viața mi-a arătat că se poate. Sunt pregătit și suntem pregătiți ca echipă să ducem la îndeplinire visurile noastre și cred că putem să facem Suceava bine”, a declarat Turcoman.

În același timp, candidatul PSD pentru Primăria Suceava, Vasile Rîmbu, a ținut să precizeze că unul dintre cele două centre de permanență va fi deschis în Burdujeni, în fostul cinematograf, iar pentru celălalt există un proiect pe care l-a lăsat încă de când era director al spitalului, în apropierea Direcției de Sănătate Publică Suceava.