Mai mulți elevi și profesori de la Colegiul „Alexandru Ioan Cuza” Suceava au participat recent la un stagiu de pregătire în Franța, în cadrul unui proiect Erasmus, proiect ce are ca parteneri unități școlare din Norvegia, Portugalia, Italia, Franța și Turcia. Scopul urmărit de acest proiect este integrarea școlară și socială a elevilor cu cerințe educaționale speciale, prin activități de creștere a motivației pentru învățare, de consiliere și orientare în carieră, având drept principiu de bază egalitatea de șanse.  

Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava a fost reprezentat de către directorul unității școlare, prof. ing. Ovidiu Arganisciuc, de coordonatorul de programe și proiecte europene, prof. Loredana Gașpar, alături de șase elevi și două cadre didactice beneficiare, prof. Mihaela Gula și prof. Alina Crăciun. Mobilitatea a fost organizată la Voiron, de către „Lycѐe des metiers Les Gorges”, o unitate școală particulară.

Am aflat de la profesorii suceveni că programul oferit de francezi, intitulat „Teatrul emoțiilor”, a cuprins ca mod de organizare echipe mixte ce au pus în practică experiențe de învățare prin joc de rol, activități sportive, activități de creștere a stimei de sine, a gradului de toleranță față de persoanele cu nevoi speciale, aici având drept reper, persoane cu diferite dizabilități locomotorii, cognitive, de dezvoltare emoțională, aspecte ce vizează accesul echitabil în societate. „Încercarea de eliminare a prejudecăților și stereotipurilor s-a realizat prin exersarea comportamentelor prosociale și a dialogului cultural prin organizarea unor vizite culturale în orașe precum Grenoble, Lyon și Paris, oportunitate de interrelaționare pozitivă. Derularea proiectului va continua cu organizarea altor două mobilități de către partenerii din Portugalia și Italia.